lunes, 15 de enero de 2018

MUZEUL ILUZIILOR: O ATRACȚIE INTERESANTĂ ÎN IAȘI

MUZEUL ILUZIILOR: O ATRACȚIE INTERESANTĂ ÎN IAȘI
de Stefan Soldan
Săptămâna  aceasta, luni,  Muzeul Iluziilor și-a deschis porțile  
în Iași, unde poate fi vizitat de pe 8 ianuarie pâna pe 2 februarie,
în cadrul Muzeului Municipal Iași.
Muzeul, organizat de Asociaţia Astronomică Pluto este un
proiect mobil și își propune să ajungă în toate marile orașe ale
României. O premieră pentru țara noastră, conceptul de Muzeu
al Iluziilor este unul popular în multe dintre marile orașe ale lumii,
care au astfel de muzee interactive permanente, Barcelona, Zagreb,
Moscova, Ljubljana sau Sankt Petersburg fiind doar câteva exemple
de metropole cu tradiție în acest sens. În cei 2 ani de activitate a mai
străbătut câteva orașe din România, cum ar fi Piatra Neamț, Cluj, Bihor
și Oradea, dar pentru prima dată poposește într-un oraș timp de o lună.  
Ieșenii au deci mult mai mult timp sa îl viziteze, iar eu recomand vizitarea,
deoarece consider că este o experiență unică, cu caracter interactiv și care,
prin joacă, aduce lămuriri asupra unor fenomene fizice și devoalează
aspectele științifice ale unor așa zise magii.
Cei ce vor să viziteze camera cu oglinzi și alte iluzii vor trebuii să
își rezerve biletul dinainte și sfatul meu e să o facă cât mai repede:
peste 5000 de oameni s-au arătat interesați pâna acum!
Când intri pe ușa Muzeului Munincipal ești întâmpinat de peste
50 de tablouri de mari dimensiuni cu iluzii optice, oglinzi ce îți
deformează corpul, imagini „mișcătoare”, trucuri de levitație.
O hologramă piramidală, un generator Van De Graaff  provoacă
inteligența celor care vor încerca să rezolve misterele din spatele
funcționării lor. Favoritul meu a fost primul instrument de muzică
„electronică” (thereminul), la care poți cânta fără îl atingi.
Toate sunt prezentate interactiv și explicate de  către pesonal, ce
este prietenos și oferă informații prețioase.

În concluzie, pot spune că Muzeul Iluziilor este atât educativ,
cât și distactiv  pentru toți copiii cu vârsta între 5 și 105 ani și vă
încurajez să vă faceți cât de curând o rezervare pentru vizitare.
Rezervările se fac la emailul iasi@muzeuliluziilor.ro sau
numerele de telefon 0726519941, 0758365699.
Durata unei vizite este de 60 de minute, iar preţul unui bilet
este de 13 lei.

No hay comentarios:

Publicar un comentario