martes, 30 de enero de 2018

24 Ianuarie 1859 - Un vis împlinit


de Ilie Alexandru

    24 Ianuarie 1859 este una din cele mai importante zile din istoria României, fiind momentul când s-a petrecut Mica Unire. Aceasta a reprezentat unirea dintre Moldova și Valahia sau Țara Românească, creând Principatele Române.
       Când marile puteri europene au observat că cele două principate doreau unirea în 1857,  ele au oferit dreptul organizării unui referendum, numit Ad-hoc. Din nefericire caimacanul, Nicolae Vogoride, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc. Vogoride s-a destăinuit însă fratelui său din Costantinopol, iar scrisoarea a fost publicată în presa europeană. Alegerile au fost repetate în toamna anului 1857, iar toată lumea a votat pentru unire. Acest vot a dus la Convenția de la Paris, care a decis unirea mai mult formală a principatelor.
      Unul dintre cele mai importante personaje din povestea unirii României a fost Alexandru Ioan Cuza. El a fost ales domnitor în Moldova în data de 5 ianuarie 1859, iar în Țara Românească peste doar o săptămână. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. 
    Domnitorul principatelor a reușit sa aducă recunoaștere internațională noii țări și a creat un stat român modern prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, a învățământului.
     Prima constituție a fost înfăptuită dupa abdicarea sa în 1866, când țara s-a denumit oficial România.După 159 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
    În concluzie această unire și într-o anumită măsură Alexandru Ioan Cuza au condus România pe un drum cu urcușuri și căderi, care a creat o țară minunată și înfloritoare.


No hay comentarios:

Publicar un comentario